Infecția cu bacterii rezistente la antibiotice transmise sexual este o problemă medicală din ce în ce mai serioasă, atât la nivel individual, cât și la nivel de sănătate publică. Vorbim despre acele infecții cu transmitere sexuală (ITS) care nu mai răspund la tratamentele obișnuite cu antibiotice. Situația devine complicată, pentru că antibioticele care până nu demult erau eficiente nu mai reușesc să elimine infecția.

Printre cele mai cunoscute bacterii implicate se află Neisseria gonorrhoeae (care provoacă gonoreea), dar și tulpini rezistente de Chlamydia trachomatis sau Mycoplasma genitalium. În unele cazuri, rezistența apare din cauza folosirii excesive sau incorecte a antibioticelor.

Alteori, bacteriile evoluează natural, dezvoltând mecanisme de autoapărare. Rezultatul este același: pacienții se confruntă cu infecții greu de tratat, care pot avea consecințe serioase asupra sănătății sexuale și reproductive.

Simptomele sunt variate și nu întotdeauna evidente. De multe ori, oamenii ignoră semnele timpurii, ceea ce permite bacteriei să se răspândească și să producă complicații. În plus, diagnosticarea devine mai dificilă, pentru că medicii trebuie să identifice atât tipul bacteriei, cât și sensibilitatea acesteia la anumite antibiotice.

Ce este infecția cu bacterii rezistente la antibiotice transmise sexual?

Infecțiile cu transmitere sexuală (ITS) produse de bacterii sunt de obicei tratabile cu antibiotice. Problema apare atunci când bacteriile dezvoltă rezistență. În acest caz, antibioticul care ar trebui să le distrugă devine ineficient.

Rezistența la antibiotice apare prin mai multe mecanisme:

• bacteriile își modifică structura astfel încât antibioticul nu le mai poate afecta;
• produc enzime care distrug medicamentul;
• își schimbă modul de multiplicare, făcând tratamentul mai puțin eficient.

Cele mai frecvente bacterii rezistente transmise sexual sunt:

• Neisseria gonorrhoeae: agentul gonoreei, considerat un „campion al rezistenței”;
• Mycoplasma genitalium: o bacterie mai puțin cunoscută, dar asociată cu inflamații persistente;
• Chlamydia trachomatis: unele tulpini devin din ce în ce mai greu de tratat;
• Treponema pallidum (sifilis): rareori rezistentă, dar există cazuri izolate.

Aceste bacterii pot afecta atât femeile, cât și bărbații. În lipsa tratamentului corect, complicațiile includ infertilitate, boli inflamatorii pelvine, dureri cronice și risc crescut de transmitere a infecției.

Cauze și factori de risc

Rezistența bacteriană nu apare din senin. Există factori care favorizează acest fenomen, iar cunoașterea lor ajută la prevenție.

Cauzele principale:

• utilizarea excesivă a antibioticelor, chiar și atunci când nu sunt necesare;
• întreruperea prematură a tratamentului prescris;
• prescrierea unor antibiotice nepotrivite;
• automedicația, foarte răspândită în multe țări.

Factorii de risc pentru transmiterea infecției:

• contact sexual neprotejat cu mai mulți parteneri;
• lipsa testărilor regulate pentru ITS;
• antecedente de infecții cu transmitere sexuală;
• acces limitat la servicii medicale și tratamente corecte.

Un alt factor important este călătoria în zone unde aceste bacterii rezistente sunt mai frecvente. De exemplu, Organizația Mondială a Sănătății a semnalat cazuri de gonoree „super rezistentă” în Asia și Europa.

Simptomele infecțiilor cu bacterii rezistente

Manifestările clinice depind de tipul bacteriei și de locul infecției. De multe ori, simptomele seamănă cu cele ale infecțiilor obișnuite, ceea ce îngreunează identificarea rezistenței.

Simptome frecvente la bărbați:

• secreții anormale din uretră;
• senzație de arsură la urinare;
• dureri testiculare;
• inflamații locale.

Simptome frecvente la femei:

• secreții vaginale anormale, uneori cu miros neplăcut;
• dureri la urinare;
• sângerări între menstruații;
• dureri pelvine sau abdominale.

Simptome generale posibile:

• durere la contactul sexual;
• inflamații ale gâtului sau rectului (în caz de contact sexual oral sau anal);
• lipsa simptomelor evidente, în special la femei.

Partea cea mai periculoasă este că aceste infecții pot fi asimptomatice. Astfel, persoana infectată le poate transmite mai departe fără să știe.

Diagnostic și investigații

Diagnosticarea infecțiilor cu bacterii rezistente la antibiotice transmise sexual este o provocare. Medicul trebuie să stabilească nu doar prezența bacteriei, ci și gradul de sensibilitate la antibiotice.

Pași obișnuiți în diagnostic:

• consult medical și anamneză detaliată;
• recoltarea de probe (secreții, urină, sânge);
• teste moleculare (PCR) pentru identificarea bacteriei;
• teste de cultură bacteriană și antibiogramă, pentru stabilirea rezistenței.

Antibiograma este foarte importantă. Ea arată exact care antibiotic mai are efect asupra bacteriei. În lipsa acestei analize, tratamentul poate fi ineficient și chiar agrava rezistența.

Pentru cazurile complicate, pot fi necesare investigații suplimentare, precum ecografie transvaginală (la femei) sau teste pentru evaluarea fertilității.

Opțiuni de tratament actuale

Tratamentul infecțiilor cu bacterii rezistente este mai complex și necesită supraveghere medicală atentă.

Principii de tratament:

• alegerea antibioticului pe baza antibiogramei;
• utilizarea combinațiilor de antibiotice atunci când unul singur nu este suficient;
• respectarea dozelor și a duratei recomandate;
• monitorizare după tratament, pentru a verifica vindecarea.

Exemple de abordări actuale:

• pentru gonoree rezistentă: combinații de ceftriaxonă și azitromicină;
• pentru Mycoplasma genitalium: tratamente secvențiale, cu doze atent ajustate;
• pentru chlamydia rezistentă: scheme alternative, cu antibiotice mai rare.

În unele cazuri, tratamentul poate dura mai mult decât în infecțiile obișnuite. De asemenea, partenerii sexuali trebuie tratați simultan pentru a evita reinfectarea.

Un aspect critic este evitarea automedicației. Doar medicul poate alege schema corectă, în funcție de testele efectuate.

Prevenția, cea mai bună strategie

Prevenirea infecției cu bacterii rezistente la antibiotice transmise sexual este importantă. Odată instalată rezistența, opțiunile terapeutice sunt limitate.

Măsuri de prevenție:

• utilizarea prezervativului la fiecare contact sexual;
• limitarea numărului de parteneri;
• testări regulate pentru ITS, chiar și în lipsa simptomelor;
• respectarea tratamentelor prescrise până la capăt;
• evitarea antibioticelor fără recomandarea medicului.

Educația sexuală joacă un rol central. Persoanele informate sunt mai atente la riscuri și la semnele de infecție. De asemenea, accesul facil la servicii medicale și testări periodice reduce semnificativ răspândirea bacteriilor rezistente.

Infecția cu bacterii rezistente la antibiotice transmise sexual este o realitate medicală îngrijorătoare, dar nu imposibil de gestionat. Înțelegerea cauzelor, recunoașterea simptomelor și prezentarea la medic pentru diagnostic corect sunt pași importanți pentru menținerea sănătății sexuale.

Tratamente există, dar sunt mai complicate și mai puține decât în trecut. De aceea, prevenția rămâne arma principală: sex protejat, testări regulate și responsabilitate față de propria sănătate și a partenerului.

Informația corectă și intervenția timpurie pot face diferența. Dacă ai suspiciuni, nu amâna vizita la specialist. Cu cât problema este identificată mai devreme, cu atât șansele de vindecare sunt mai mari.